Postam zilele trecute că FileList se închide. Ei bine, ownerul a revenit asupra deciziei și a găsit persoane de încredere care să-i ducă munca mai departe.
Iată mai jos și mesajul publicat pe site care anunță repornirea donațiilor și persoanele care se vor ocupa de site în perioada următoare.
Am fost copleșiți de urările și de mesajele voastre!
Știți că de-a lungul anilor mereu am spus despre comunitate ca are un cuvânt greu de spus. Cuvintele voastre au contat mereu și nu am fost nepăsători la ele niciodată. Vocea voastră s-a auzit și acum.
Mă bucur să vă anunț că site-ul nu se va închide!
Din acest moment sunt pornite și donațiile înapoi, deci totul revine la normal.Unul din fondatorii site-ului, God, a revenit si va prelua partea tehnică din nou ca site-ul să fie în continuare în viață. Este de încredere, loial și cu siguranță lucrurile vor merge bine din punctul ăsta de vedere.
Era totuși nevoie și de o persoană care să facă cealaltă parte din treabă. Oana se va ocupa de azi înainte de tot ce ține de staff, plata serverelor și toate lucrurile interne pe care le face un SysOp. Deci va primi promote la clasa de SysOp. Este mai mult decât capabilă și competentă ca să mențină frâiele și să se asigure că totul va merge bine din punct de vedere intern. Felicitări!Împreună vor continua munca necesară menținerii în viață a acestui site.
Acestea fiind spuse, acest anunț va fi și ultimul meu anunț. Eu, EboLLa, mă retrag definitiv din comunitate.
Vreau să vă mulțumesc și eu personal pentru toate mesajele private și pentru toate urările pe care mi le-ați adresat. Au fost enorm de multe și vă mulțumesc din inimă pentru ele! Sunteți minunați și vă apreciez pe toți!
Sunt și am fost onorat că am putut ajuta la buna dispoziție a dvs.! A tuturor. Rămâneți cu bine!Așadar haideți să le urăm Oanei și lui God mult succes!
Cu dragoste și prețuire,
EboLLa
FileList este un tracker privat de torrent românesc care permite distribuirea de conținut digital. Acest site facilitează accesul la o gamă variată de fișiere, precum filme, muzică, software și jocuri.
Este important de menționat că descărcarea și partajarea conținutului protejat prin drepturi de autor fără permisiunea deținătorului drepturilor este ilegală.
Prin urmare, persoanele care apelează la servicii de tip torrent trebuie să fie conștienți de riscurile la care se supun atunci când accesează conținut protejat de drepturile de autor.