Ești aici: Calculatorescu » Aplicații android » Aplicații GPS fără internet (GPS offline)

Aplicații GPS fără internet (GPS offline)

- publicat pe

Nu întotdeauna ai acces la internet pentru Waze sau alte aplicații GPS care necesită conexiune la internet. Tocmai din acest motiv, am făcut acest articol despre aplicații GPS fără internet. O parte dintre ele sunt testate, dar încerc să țin articolul actual incluzând aplicații pe care cititorii le recomandă pe mail sau în comentarii.

Suntem în plină dezvoltare tehnologică și 5G-ul ne bate la ușă, dar cu toate astea încă sunt extrem de multe situații în care ai nevoie de aplicații GPS fără internet, iar cea de care majoritatea se lovesc presupun că este tranzitarea unei țări unde internetul prin roaming este prea scump pentru a ține datele pornite. Tocmai din acest motiv voi deschide articolul cu Google Maps care poate nu este cea mai bună aplicație de acest gen, dar face foarte ușor trecerea de la o aplicație GPS online la una offline.

Așadar, haide să vedem cum poți avea navigare GPS pe telefon fără conexiune la internet și care sunt aplicațiile pe care le recomand:

- Advertisement -

Google Maps

Google oferă posibilitatea de a folosi Maps offline prin opțiunea de a downloada hărțile înainte de a pleca la drum. Pentru a face acest lucru este de ajuns să dai click în dreapta sus pe poza contului tău și să selectezi Hărți Offline, de acolo poți downloada orice hartă vrei și probabil vei observa că dacă ai adresa casei salvată, Google deja are harta zonei și în variantă offline.

Hărțile downloadate au o perioadă de viață destul de scurtă dacă nu sunt folosite și majoritatea acestora se șterg automat după 30 de zile, exceptându-le pe cele pe care le folosești mai des. Spre exemplu, harta zonei unde locuiesc expiră în 365 de zile.

Aplicația este deja preinstalată pe telefoanele cu Android, dar există și opțiunea pentru iOS, tot ce trebuie să faci este să cauți Google Maps în App Store.

OsmAnd

OsmAnd este o aplicație GPS care funcționează offline în mod gratuit cu opțiunea de a o activa și online în zonele în care permiți accesul la internet. Cu toate astea, dacă nu vrei să folosești netul deloc, nu e nici o problemă.

Modul de funcționare este asemenea Waze în sensul în care aplicația are toate funcțiile de bază, asistență vocală, estimarea orei de sosire, mod zi/noapte automat și poate recalcula traseul atunci când te abați de la acesta.

Pe lângă funcțiile de mai sus, OsmAnd, te poate avertiza și atunci când depășești viteza legală pe anumite tronsoane de drum și are chiar și un mod special pentru biciclete. Așadar, nu este utilă doar șoferilor. De asemenea, poți alege în ce limbă să afișeze numele străzilor pe hartă (limba locală, engleză sau fonetic).

Din comentariile de pe GooglePlay am văzut că au un suport destul de bun și toate comentariile care raportează ceva care nu funcționează cum trebuie primesc răspuns și creatorii se străduiesc să facă aplicația una mai bună cu fiecare update.

Într-un update ulterior, aplicația a primit și un modul pentru transportul în comun care pare să funcționeze bine în majoritatea orașelor mari și mijlocii din lume.

- Advertisement -

Sygic GPS

Sygic GPS are peste 1,5 milioane de reviews în Google play cu 4.6 stele, așa că putem spune că trece cu brio controlul calității din partea utilizatorilor sau că sunt foarte convingători în a-și face utilizatorii fericiți să le dea rating.

Se conectează fără probleme și cu Android auto și, printr-un parteneriat cu TomTom și alți provideri, poate oferi hărți pentru toate țările din lume.

Aplicația are și o componentă premium pentru a debloca mai multe beneficii, dar cea de bază rămâne gratuită și primești update-uri free de câteva ori pe an pentru hărți.

De asemenea, un număr impresionant de repere 3D sunt disponibile în aplicație astfel că tot timpul vei fi sigur că ești pe drumul cel bun și aplicația îți va oferi toate informațiile de care ai nevoie despre mediul înconjurător.

Offline GPS Navigation

Ne dăm seama deja din nume că este un GPS care funcționează online, dar ceea ce nu spune numele este că aplicația dispune de hărți pentru 200 de țări și funcții pentru a te ghida folosind instrucțiuni vizuale și audio chiar dacă nu ești conectat la internet.

Ca și în alte exemple din articol, atunci când detectează conexiune la internet, poate oferi informații în timp real cu privire la trafic, blocaje rutiere, etc.

Punctul forte al aplicației este că toate hărțile sunt gratuite, deci nu trebuie să plătești nimic în plus pentru a o folosi. *fapt care s-ar putea să se schimbe în timp deoarece am văzut deja niște in-app purchases.

HERE WeGo

O alternativă bună pentru aplicațiile de mai sus este HERE WeGo. Aceasta este una dintre cele mai complete aplicații GPS fără internet pentru Android care vine în ajutorul șoferilor, dar și al pietonilor.

Dispune de peste 100 de hărți printre care SUA, UK, Germania, Franța, Italia, Canada și Australia. La aceste hărți se adaugă informații despre transportul public din aproximativ 1300 de orașe din lume (New York/NYC, San Francisco/SF, Londra, Berlin, Munich, Paris, Barcelona, Madrid, Roma, Milano, Vancouver, Toronto, Sydney, Melbourne și multe altele).

Aplicația este 100% gratuită în momentul în care scriu despre ea și oferă informații complete cu privire la călătorie imediat ce setezi destinația.

La un moment dat au fost câteva probleme cu una dintre actualizările și ratingul din Google Play i-a scăzut puțin, dar acestea au fost remediate și șansele sunt ca în momentul în care citești articolul să te poți bucura de această aplicație la potențialul ei maxim, eventual cu niște update-uri faine.

De asemenea, în anumite orașe din lume, poți chiar să înlocuiești aplicațiile de taxi cu aceasta și să comanzi un taxi direct din HERE WeGo.

Maps.me

Aplicația oferă o largă varietate de hărți care pot fi descărcate 100% gratuit și folosește, la fel ca alte aplicații prezentate în articol, OpenStreetMap. Hărțile gratuite se vor actualiza de fiecare dată când ai conexiune la internet, iar aplicația poate fi folosită, atât pentru condus, cât și pentru mersul pe jos sau trasee cu bicicleta.

Din păcate, nu este cea mai fidelă aplicație din punct de vedere al detaliilor deoarece vorbim despre o aplicație care folosește în mare parte resurse gratuite cum ar fi hărțile.

iGO

iGo este o aplicație de tipul GPS offline care dispune de hărți avansate și alerte în timp real pentru traseul urmat. Cu toate astea, nu este o aplicație pe care s-o recomand celor care au nevoie de GPS fără internet din când în când deoarece aplicația costă destul de mult și varianta gratuită nu oferă prea multe. Așadar, merită testată de cei care au nevoie de ea destul de des.

Cu toate acestea, este o aplicație foarte performantă care își merită banii, trebuie doar să ai unde să o folosești pentru asta.

Navmii folosește hărți de la OpenStreetMap pe care le descarcă în telefon și odată descărcate, nu mai ai nevoie de conexiune la internet pentru traseu. Dispune și de funcții precum recalcularea traseului sau alegerea celui mai bun traseu în funcție de detaliile pe care le are, iar dacă activezi internetul, aceasta va oferi informații în timp real despre trafic și lucrări.

MapFactor

O aplicație bună, dar care vine la pachet cu aceleași hărți OpenStreetMap în varianta gratuită.

Aplicația devine utilă în momentul în care alegi varianta premium care poate downloada hărți TomTom și elimină reclamele publicitare din interfață care, în caz contrar, sunt destul de deranjante, mai ales când te concentrezi la altceva.


Desigur că o aplicație de tip GPS funcționează mult mai bine atunci când telefonul este conectat la internet, dar există numeroase situații în care nu te poți folosi de internet și atunci ai nevoie de diferite aplicații GPS fără internet. Sfatul meu este chiar să ții cel puțin două în telefon, mai ales dacă mergi într-o țară și știi că nu vorbești engleza prea bine sau limba locală pentru a te descurca.

Dacă folosești altă aplicație GPS offline decât de cele prezentate în articol te invit să lași un comentariu mai jos pentru a o testa și eu și pentru a o face cunoscută cititorilor. Ideal cu numele complet din store, fără link, pentru a nu fi comentariul blocat de filtrul spam.

Dacă totuși nu te interesează doar o aplicație care funcționează offline, ci vrei una care să performeze, te invit să citești și articolul despre cea mai bună aplicație GPS unde am făcut un top personal și mi-am spus părerea despre fiecare în parte.

- Advertisement -
Marius Călin
Marius Călin
Îmi place să testez cele mai noi gadget-uri și vreau să aduc informații relevante prin fiecare articol scris, fie el de tip review, informațional sau tutorial. În timpul liber merg la concerte, filme, mă uit la seriale sau fac fotografii pe care uneori le postez și pe Instagram.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

S-ar putea să te intereseze:

1,019UrmăritoriÎmi place
1,304UrmăritoriVezi cont
66AbonațiABONEAZĂ-TE
Susține blogul prin afiliere
Articole recente
Ads
Cuprins

Aproape ai terminat de citit, îmi poți da un like pe Facebook?

Dacă vrei, te poți înscrie și la newsletter

*fără spam și îți voi trimite doar informații care cred că te interesează


No, thanks!

close button