FPS este prescurtarea pentru „frames per second” și se referă la numărul de cadre de imagine care apar pe ecran în fiecare secundă. Acesta este un termen utilizat în special în domeniul jocurilor video și în producția de videoclipuri, iar în ceea ce privește jocurile video poate afecta performanța ta în acel joc.
Cu cât acest număr este mai mare, cu atât imaginea este mai fluidă și mai plăcută pentru ochi. Atunci când FPS-ul este scăzut, imaginea poate deveni sacadată sau fragmentată, ceea ce duce la o experiență mai puțin plăcută.
FPS vs. rata de refresh
Multe persoane confundă FPS cu rata de refresh a monitoarelor, tocmai de aceea este important de menționat că acestea sunt diferite. Diferența constă în faptul că rata de refresh (măsurată în hertzi (Hz)) se referă la capacitatea maximă a ecranului de a actualiza imaginile într-o secundă, în timp ce FPS se referă la câte cadre noi sunt generate în aceeași perioadă.
În alte cuvinte, rata de refresh depinde în mare parte de capacitatea monitorului, dar FPS-ul depinde de mai mulți factori. Deși o rată de refresh mai mare poate ajuta la îmbunătățirea FPS-ului, cele două sunt separate.
FPS în jocuri vs. FPS în videoclipuri
FPS-ul are impact asupra experienței atât în jocuri, cât și în videoclipuri, dar nevoile sunt diferite atunci când vorbim de jocuri și videoclipuri.
În jocuri, FPS-ul ridicat este crucial deoarece îți permite să ai o reacție mai rapidă la ceea ce se întâmplă, iar acest lucru rezultă într-un gameplay fluent și poate oferi chiar și un avantaj față de competitori. În general 60 este numărul ideal pentru FPS în jocuri și va fi suficient pentru majoritate.
În videoclipuri situația se schimbă deoarece acestea pot fi mai plăcute la FPS-uri mai mici precum 24 sau 30 FPS deoarece imaginile au o cursivitate mai plăcută pentru ochiul uman. Spre exemplu, majoritatea filmelor vor avea 24 de FPS-uri. Există și cazuri când ai nevoie de 60 sau 120 FPS, dar acestea sunt rezervare aproape exclusiv videoclipurilor de tip slowmotion.
De ce este important FPS
FPS este important în jocuri pentru a oferi o experiență de joc mai bună și mai plăcută. Cu cât FPS este mai mare, cu atât mișcarea și acțiunea din joc vor fi mai ușor de urmărit și timpul de reacție mai scurt. Dacă FPS este prea scăzut, jocul poate deveni frustrant și dificil de jucat. În plus față de asta, FPS are un impact semnificativ asupra calității și plăcerii vizuale.
Cum poți vedea ce FPS ai
Multe jocuri și aplicații îți permit să vezi FPS-ul în timp real și, de obicei, poți activa această opțiune în setările grafice ale jocului. De asemenea, există programe terțe care îți pot afișa FPS-ul pe ecran în timp ce utilizezi PC-ul sau te joci. Unul dintre acestea este NZXT CAM care poate fi folosit și pentru a monitoriza temperatura procesorului.