În acest articol te voi învăța cum afli temperatura procesorului, care este cea normală și ce poți face pentru a o scădea.
Procesorul este una dintre cele mai importante componente ale calculatorului, dar și una dintre cele mai scumpe. Supraîncălzirea procesorului este una dintre cauzele care îți fac calculatorul sau laptopul să se miște încet și poate duce chiar și la erori în urma cărora pc-ul să se restarteze și să pierzi fișierele pe care n-ai apucat să le salvezi.
Așadar, ai nevoie să știi temperatura pentru a prelungi viața procesorului, dar și pentru a evita surprizele neplăcute care pot apărea din cauza supraîncălzirii.
Cum afli temperatura procesorului
Există mai multe modalități prin care poți afla temperatura procesorului, însă cele mai cunoscute și cele pe care le recomand sunt prin programe menite să monitorizeze elementele hardware ale pc-ului sau folosind BIOS-ul.
Înainte de a le prezenta pe acestea, recomandarea mea este să mergi pe varianta programelor deoarece acestea au mai multe metode de testare și pot rula și atunci când deschizi 50 de tab-uri în browser și un joc pe lângă, pe când în BIOS, de îndată ce dai restart laptopului sau pc-ului, temperatura va scădea câteva grade.
Programe pentru aflarea temperaturii
Mai jos îți voi prezenta câteva programe care te ajută să monitorizezi temperatura procesorului în timp real.
HWiNFO
HWiNFO este o soluție all-in-one de monitorizare hardware care funcționează pe o gamă variată de sisteme de operare, de la Windows 95, la Windows 10 și platforme precum 138 – Xeon Platinum, dar și DOS.
Programul oferă și funcții de monitorizare de tip System Health și rapoarte pe care le poți exporta în format XML, CSV sau HTML.
Face mult mai multe decât să verifice temperatura procesorului, dar merită instalat deoarece te poți uita și pe la celelalte rapoarte după ce rezolvi cu procesorul.

NZXT CAM
NZXT CAM este programul pe care am ales și eu să-l folosesc deoarece oferă monitorizare în real time chiar și atunci când ești în joc printr-o interfață plăcută (și customizabilă) care se poate poziționa deasupra altor programe.
De asemenea, pe lângă temperatură CPU/GPU și alte date tehnice despre componentele hardware, programul îți poate spune de cât timp te joci, care este nivelul bateriei (util dacă te joci de pe un laptop neconectat la priză) și afișează FPS-urile în timp real.

Open Hardware Monitor
Open Hardware Monitor este un program gratuit (la fel ca și celelalte) de tip open source care monitorizează temperatura, viteza ventilatoarelor și celelalte aspecte urmărite de senzorii unul laptop sau calculator.
Este un program care își face treaba bine, dar nu oferă o opțiune de overlay ceea ce face monitorizarea temperaturii în timp real, în timpul unui joc, un task mai greu.
Acesta poate fi instalat pe Windows 32-bit și 64-bit, dar și pe diferite distribuții de Linux.
SpeedFan
SpeedFan este o alternativă pentru programele de mai sus însă programul poate fi descărcat de pe almico.com și nu pare să aibă un branding la fel de bun ca celelalte din listă. Așadar, eu l-am testat doar pentru acest articol și nu plănuiesc să-l folosesc curând, dar mi se pare interesant ca opțiune.
Află temperatura din BIOS
Pentru a verifica temperatura din BIOS trebuie să dai restart la PC/laptop și să accesezi BIOS-ul prin combinația de taste specifică modelului tău de PC/laptop (în general este prin apăsarea tastei Del sau F2).
După ce intri în BIOS, vei găsi undeva PC Health Status sau Monitor, zonă unde vei vedea, pe lângă alte detalii, și temperatura procesorului. De ținut minte este că fiecare model poate avea alte combinații de taste pentru a ajunge la BIOS și poate schimba chiar și denumirea zonei de monitorizare. Așa că dacă nu o găsești, citește manualul plăcii de bază.
Care este temperatura normală a procesorului
Temperatura normală de funcționare, cât și cea de la care devine periculos pentru procesor diferă de la procesor la procesor, chiar dacă acestea sunt fabricate de același brand. Spre exemplu, procesoarele mai vechi aveau pragul critic al temperaturii undeva pe la 65 de grade, în timp ce procesoarele noi pot trece chiar și de 100 de grade fără să reprezinte un risc pentru acestea.
Conform unui articol de pe computerhope.com, graficul de mai jos reprezintă temperatura medie pe care ar trebui să o aibă diferite procesoare atunci când sunt folosite la capacitate maximă.
Dacă procesorul tău nu se regăsește în tabel, verifică pe site-ul producătorului specificațiile.
Procesor | Temperatură medie la capacitate maximă |
---|---|
Intel Celeron | 65°C – 85°C |
Intel Core 2 Duo | 45°C – 55°C |
Intel Core i3 | 50°C – 60°C |
Intel Core i5 | 50°C – 62°C |
Intel Core i7 | 50°C – 65°C |
Intel Pentium II | 65°C – 75°C |
Intel Pentium III | 60°C – 85°C |
Intel Pentium 4 | 45°C – 65°C |
Intel Pentium Mobile | 70°C – 85°C |
Intel Pentium Pro | 75°C – 85°C |
AMD A6 | 45°C – 57°C |
AMD A10 | 50°C – 60°C |
AMD Athlon | 85°C – 95°C |
AMD Athlon 64 | 45°C – 60°C |
AMD Athlon 64 X2 | 45°C – 55°C |
AMD Athlon 64 Mobile | 80°C – 90°C |
AMD Athlon FX | 45°C – 60°C |
AMD Athlon II X4 | 50°C – 60°C |
AMD Athlon MP | 85°C – 95°C |
AMD Athlon XP | 80°C – 90°C |
AMD Duron | 85°C – 95°C |
AMD K5 | 60°C – 70°C |
AMD K6 | 60°C – 70°C |
AMD K6 Mobile | 75°C – 85°C |
AMD K7 Thunderbird | 70°C – 95°C |
AMD Opteron | 65°C – 71°C |
AMD Phenom II X6 | 45°C – 55°C |
AMD Phenom X3 | 50°C – 60°C |
AMD Phenom X4 | 50°C – 60°C |
AMD Ryzen | 70°C – 80°C |
AMD Sempron | 85°C – 95°C |
Atunci când vine vorba de temperatura maximă a procesorului, așa cum spuneam și mai sus, trebuie să vezi tot specificațiile producătorului deoarece fiecare are alte limite. Cu toate astea, temperatura ideală ar trebui să fie sub 80-90 de grade pentru desktop și sub 60-70 de grade pentru laptop atunci când duci procesorul aproape de 100%.
Cum influențează un procesor supraîncălzit performanța
Partea bună este că procesoarele vin cu sisteme de siguranță și calculatorul sau laptopul se va opri de fiecare dată când procesorul depășește temperatura critică. Așadar, riscul de a arde un procesor în acest fel este minim, riști doar să pierzi fișierele cu care lucrai în acel moment sau să fii deconectat de pe joc.
Cu toate astea, poți ajuta procesorul să se ardă făcând overclock deoarece treci peste straturile de protecție puse de producător și duci componenta într-o zonă unde elementele din care este compusă, nu sunt capabile să facă față. Așadar, dacă vrei să faci overclock, cel mai bine vorbești cu un specialist care îți poate recomanda parametrii optimi pentru a fii în siguranță.
Suntem preocupați de performanța calculatorului și când ceva nu merge bine căutăm să dăm vina pe niște programe sau pe componentele hardware și avem impresia că tot timpul avem nevoie de altele mai noi și mai bune. Spre exemplu, procesorul poate fi responsabil de lag-ul din jocuri și încărcarea lentă a anumitor animații/fișiere, ba chiar de mișcarea sacadată a clipurilor redate, etc.
Dacă PC-ul tău își dă restart des, se închide uneori singur fără vreo cauză anume sau se mișcă mult mai lent, atunci trebuie să măsori și să scazi temperatura procesorului înapoi la parametrii normali.
În concluzie, trebuie să monitorizăm temperatura procesorului pentru a lua măsurile necesare atunci când iese din parametrii și a obține cele mai bune rezultate de la calculatorul sau laptopul pe care îl folosim.
Cum scazi temperatura procesorului
Există câteva metode prin care poți scădea temperatura procesorului, iar cele mai multe se adresează PC-urilor deoarece poți adăuga tot timpul mai multe ventilatoare în carcasă. Așadar, voi începe cu recomandări valabile, atât pentru calculatoare, cât și pentru laptopuri și voi încheia cu recomandări pentru PC.
Verifică și aplică o nouă pastă termoconductoare între procesor și ventilator. Cu timpul aceasta tinde să se întărească și nu se mai realizează un transfer termic ideal între procesor și dispozitivul de răcire. Cu toate acestea, dacă nu știi exact ce faci, mergi cu PC-ul sau laptopul la service pentru a nu-l scoate din garanție sau a nu strica procesorul sau alte componente din interiorul acestuia.
Lucrează într-un mediu curat și bine aerisit. Uneori locul în care folosești laptopul sau PC-ul poate influența temperatura la care ajunge procesorul. Ideal este ca acesta să aibă spațiu în jur pentru a disipa căldura și cât mai puține surse de unde poate atrage praful. Tocmai din acest motiv, mulți preferă să țină unitatea centrală pe birou, nu jos unde se adună praful.
Sfaturi valabile pentru PC-uri
Cumpără un sistem de răcire mai bun. Întotdeauna poți renunța la ventilatorul clasic pentru un sistem de răcire pe bază de lichid sau pur și simplă să cumperi un cooler mai performant.
Mai multe ventilatoare. Dacă ai o carcasă care permite montarea mai multor ventilatoare, te poți folosi de acest lucru pentru a facilita procesul de răcire. Astfel, toate componentele vor avea temperaturi mai mici și PC-ul va rula la capacitatea sa maximă.
Temperatura maximă a unui procesor de laptop trebuie să fie sub 60-70 de grade, iar cea ideală cu 5-10 grade mai mică decât cea recomandată de producător
Procesorul unui calculator are o temperatură normală de sub 80 de grade, dar ideal este să meargă în parametrii specificați de producător.
Câteva programe populare pentru a monitoriza temperatura procesorului sunt: HWiNFO, NZXT CAM, Open Hardware Monitor și SpeedFan.