Ți s-a întâmplat să vezi pe ecranul iPhone-ului tău un mesaj pop-up care spune Cartela dvs. SIM a trimis un mesaj text.? Dacă răspunsul este da, citește în continuare acest articol deoarece te voi ajuta să scapi de acest mesaj.
Ce înseamnă „Cartela dvs. SIM a trimis un mesaj text”?
Mesajul Your SIM sent a text message sau Cartela dvs. SIM a trimis un mesaj text în română apare atunci când SIM-ul iPhone-ului încearcă să contacteze furnizorul de servicii și eșuează.
De ce apare și cum rezolvi eroarea
Motivele pot fi variate și printre acestea se numără: o configurare greșită a cartelei SIM, un număr de telefon inactiv sau setări ale furnizorului învechite. De asemenea, și setările de rețea corupte pot contribui la acest fenomen.
Închiderea acestui mesaj de eroare nu va rezolva problema deoarece va continua să apară repetat, chiar și la intervale scurte, de un minut.
Cum acesta notificare acoperă tot ecranul, făcând imposibilă utilizarea normală a iPhone-ului, haide să vedem care sunt pașii de urmat pentru rezolvarea ei.
Activează și dezactivează modul avion
Primul pas este să activezi și să dezactivezi modul avion pe iPhone. Acest lucru reconectează SIM-ul la rețeaua furnizorului și poate rezolva o parte dintre cele mai comune probleme privind conectarea la rețea.
Pentru a face acest lucru glisează în jos din colțul dreapta-sus al ecranului, deschide Control Center și apasă pe iconița Mod Avion. Așteaptă 15-30 de secunde și apasă din nou pentru a reda telefonului acces la rețea.
Repornește iPhone-ul
Următorul pas logic este să repornești telefonul. Acest lucru poate elimina erorile aleatorii și problemele software care cauzează apariția mesajului.
Pentru a face asta deschide aplicația Settings, du-te la General > Shutdown și glisează cursorul Power Off spre dreapta. Așteaptă 30 de secunde și apoi ține apăsat butonul lateral până când apare logo-ul Apple.
Verifică dacă există o actualizare a setărilor furnizorului
Dacă mesajul continuă să apară, următorul pas este să verifici dacă există o actualizare a setărilor furnizorului.
Pentru asta va trebui să deschizi aplicația Settings, mergi la General > About și așteaptă 30 de secunde. Dacă apare un mesaj care te întreabă dacă vrei să actualizezi setările, apasă pe Update.
Dezactivează selecția automată a rețelei
Prin setările implicite, iPhone-ul tău își alege automat rețeaua pe baza intensității semnalului. Cu toate acestea, acest lucru poate provoca probleme ocazionale. Dezactivează această opțiune și selectează manual rețeaua furnizorului tău.
Scoate și reintrodu cartela SIM
Un alt pas ce merită încercat este să scoți și să reintroduci cartela SIM în telefon. Folosește un instrument pentru scoaterea SIM-ului și apoi șterge-o cu o cârpă din microfibră. Pune-o înapoi cu grijă și repornește iPhone-ul.
Actualizează software-ul sistemului
Versiunile noi de iOS vin și cu diverse corecturi de erori care pot rezolva unele probleme cu sistemul de operare al telefonului. Dacă nu ai făcut o actualizare de ceva vreme, ar fi o idee bună să o faci acum.
Resetează setările de rețea ale iPhone-ului
Ultimul pas pe care îl poți încerca înainte de a lua legătura cu operatorul de telefonie mobila (vezi aici detalii pentru Digi și Orange) sau cu un service este să resetezi setările de rețea ale iPhone-ului tău. Acest lucru va rezolva erorile de conectivitate la rețeaua furnizorului care provin dintr-o configurare de rețea coruptă.