Ești aici: Calculatorescu » Tutoriale » Cum schimbi parola Gmail de pe PC sau telefon

Cum schimbi parola Gmail de pe PC sau telefon

În acest articol îți voi arăta cum schimbi parola Gmail, atât atunci când știi vechea parolă, dar și când nu ți-o mai amintești și trebuie să o resetezi. Întreg procesul durează doar câteva minute și este destul de simplu, mai ales că am inclus în articol și fotografii cu o parte dintre pașii pe care trebuie să îi urmezi.

Un lucru important de menționat înainte de a schimba parola de la Gmail este acela că Gmail împarte datele de conectare cu mai multe proprietăți Google. După cum poate știi deja, Gmail este unul dintre serviciile pe care Google le oferă utilizatorilor în mod gratuit, dar cu o condiționare a accesului printr-un cont. Printre celelalte servicii se numără și Google Drive, dar și altele unde nu ai nevoie de cont pentru a vizualiza precum Google Search sau YouTube.

Așadar, schimbarea parolei pe Gmail va atrage cu sine și schimbarea aceștia pe toate celelalte platforme, eventual deconectarea conturilor logate pe alte dispozitive urmând ca după schimbare să te loghezi cu noua parolă.

- Advertisement -

Acum că aceste lucruri sunt clare, să trecem la ghidurile de schimbare parolă Gmail pe care le-am pregătit pentru acest articol.

Cum schimbi parola Gmail când știi vechea parolă (PC)

  1. Deschizi Gmail;
  2. Dai click pe Settings în dreapta sus;
  3. Odată ce se deschide noua fereastră te duci la Accounts and Import;
  4. Dai click pe Change password;
  5. În noua fereastră introduci parola actuală;
  6. Introduci noua parolă de două ori în fereastra care se deschide;
  7. Felicitări, ai schimbat parola Gmail.

Iată și pașii în fotografiile de mai jos:

Cum schimbi parola Gmail când știi vechea parolă

Cum schimbi parola Gmail când știi vechea parolă (Android)

În aplicația Android pașii sunt asemănători, dar după ce intri la setări în aplicația Gmail vei putea selecta contul pe care vrei să schimbi parola (dacă ești logat pe mai multe) și va trebui să dai click pe primul text din listă: Gestionează-ți contul Google ➤ în noua fereastră deschisă va trebui să derulezi bara de sub numele tău până găsești Securitate și dai click ➤ acum poți selecta parolă și schimbarea parolei ➤ Google îți va cere parola actuală și va deschide o fereastră ca cea numerotată mai sus cu nr. 3.

Cum schimbi parola Gmail când nu mai știi parola veche

  1. Accesezi https://accounts.google.com/signin;
  2. Apeși ați uitat adresa de e-mail?;
  3. Introduci adresa de mail sau nr. de telefon conectat la ea;
  4. Urmezi pașii următori (diferă în funcție de gradul de securitate al contului).

Din păcate, pentru această metodă de resetare a parolei nu pot adăuga fotografii deoarece, așa cum am spus mai sus, ea diferă de la utilizator la utilizator și ține mult de modul în care ai ales să securizezi contul.

Spre exemplu, iată mai jos niște situații posibile:

Google îți va cere adresa de Gmail căreia vrei să îi schimbi parola ➤ după ce o introduci vei fi redirecționat spre un formular unde trebuie să scrii numele și prenumele (exact așa cum le ai în cont) ➤ apoi trebuie să răspunzi la câteva întrebări de siguranță (pe care le-ai completat atunci când ai făcut contul) ➤ alegi parola dorită ➤ procesul de schimbare parolă Gmail este finalizat.

Altă situație presupune autentificarea în doi pași și fie vei fi întrebat pe telefon dacă, într-adevăr ești tu cel care vrea să schimbe parola, fie vei primi un cod prin SMS pe care trebuie să îl scrii într-o fereastră. După ce răspunzi cu da la întrebarea primită pe telefon sau introduci codul primit prin SMS vei fi redirecționat către o pagină unde va trebui să introduci de două ori noua parolă.

Contactează Google prin formular

Dacă nu funcționează nici o metodă dintre cele menționate mai sus, poți contacta direct Google prin acest formular de contact unde vei putea descrie problema pe care o ai. De asemenea, prin acel formular poți accesa și o serie de recomandări care apar în funcție de ce selectezi ca fiind problema de conectare.

- Advertisement -

Mai jos am lăsat o poză ca să vezi cum arată formularul, dar pentru a-l accesa trebuie să dai click pe link-ul de mai sus deoarece nu vei putea selecta nimic pe poză.

Contactează Google prin formular

Așadar, acesta este tutorialul pregătit de mine pentru procesul de schimbare parolă Gmail. Sper că ți-a fost util, iar dacă nu te-ai descurcat la unul dintre pașii de mai sus, aștept întrebările tale în comentarii și revin cu mai multe poze și explicații în articol.

P.S. acum că ai schimbat parola, poate te interesează și acest articol despre cum să adaugi o semnătură în Gmail.

- Advertisement -
Marius Călin
Marius Călin
Îmi place să testez cele mai noi gadget-uri și vreau să aduc informații relevante prin fiecare articol scris, fie el de tip review, informațional sau tutorial. În timpul liber merg la concerte, filme, mă uit la seriale sau fac fotografii pe care uneori le postez și pe Instagram.
Un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole de pe site care s-ar putea să te intereseze:
1,061UrmăritoriÎmi place
1,250UrmăritoriVezi cont
66AbonațiABONEAZĂ-TE
Susține blogul prin afiliere
Articole recente
Parteneri
Ads
Cuprins

Aproape ai terminat de citit, îmi poți da un like pe Facebook?

Dacă vrei, te poți înscrie și la newsletter

*fără spam și îți voi trimite doar informații care cred că te interesează


No, thanks!