În acest articol vorbim despre cele mai bune aplicații pentru slăbit și despre cum poți transforma telefonul tău, fie el cu Android sau iOS, într-un partener care te poate ajuta în acest proces.
De menționat faptul că nici una dintre aplicațiile de mai jos nu ar trebui să înlocuiască părerea unui specialist în nutriție și sport. Așadar, recomandarea mea este să discuți și cu cineva din domeniu înainte de a te aplica un plan strict cu scopul de a slăbi.
În ceea ce privește aplicațiile de mai jos, am folosit în trecut MyFitnessPal și încă o mai folosesc ocazional, punctul forte fiind opțiunea de a calcula caloriile. 7 Minute Workout și-a făcut loc în telefonul meu de curând și încerc să nu las o zi fără să fac cele 7 minute de exerciții.
Am inclus, pentru unele aplicații, și link-uri către Magazin Play sau către site-ul oficial de unde poți afla mai multe detalii.
Aplicații pentru slăbit complexe
MyFitnessPal
MyFitnessPal este probabil cea mai populară aplicație de slăbit. Aceasta se numește Calorie Counter – MyFitnessPal în Magazin Play și are peste 50,000,000 de descărcări.
Este disponibilă, atât pentru Android, cât și pentru iOS în mod gratuit, dar conține produse in-app precum opțiunea de a scăpa de reclame și de a activa funcții premium.
Prin intermediul aplicației îți poți face și un profil personalizat prin care urmărești evoluția ta în ceea ce privește exercițiile fizice făcute și dieta ținută.
Pe partea de dietă, MyFitnessPal deține o dată de baze cu sute de mii de alimente pe care le poți introduce în aplicație scriind numele și brandul lor sau doar scanând codul de bare (funcție care nu știu cât de bine funcționează în România).
În funcție de datele pe care le introduci (exerciții și alimente consumate), aplicația îți calculează caloriile și își poate face recomandări pentru a slăbi.
Un alt punct forte al aplicației este opțiunea de a se conecta cu accesorii precum FitBit sau alte ceasuri/brățări destinate antrenamentelor.
Samsung Health
Consider că Samsung Health nu ar trebui să treacă neobservată în această listă deoarece este aplicația pentru slăbit pe care mulți o avem deja instalată în telefon. Are peste 1,000,000,000 de instalări și reunește multe dintre funcțiile pe care le regăsim în majoritatea aplicațiilor de acest gen.
De asemenea, folosind senzorii telefonului, dacă aceștia sunt existenți, aplicația poate măsura pulsul sau nivelul de stres.
ActivityTracker (the app)
ActivityTracker este o aplicație cu peste 100 de mii de descărcări în Google Play și funcționează în regim freemium, adică ai niște funcții de bază la care poți adăuga funcții premium în schimbului unui abonament anual de 24 RON.
Această aplicație poate ține evidența pașilor pe care îi faci într-o zi, dar și a distanței parcurse. De asemenea măsoară și caloriile pe care le-ai consumat, perioadele de activitate și face toate aceste lucruri cu un impact minim asupra bateriei.
Mi se pare de mare ajutor faptul că poți importa istoricul din Google Fit, deci acesta nu îți va fi afectat dacă schimbi aplicația.
De asemenea, se vede că developerii au investit în aplicație mult și la nivel de vizualizare de date deoarece poți vedea activitatea ta pe ore, zile sau săptămâni prin intermediul unor grafice, dar în același timp poți folosi și widget-urile pentru Android sau iOS care îți vor oferi informațiile de care ai nevoie direct pe ecranul telefonului sau în bara de notificări.
Noom Coach
Noom Coach vine cu promisiunea de a te ajuta să slăbești sănătos. Aplicația conține cursuri care te vor ajuta să înțelegi psihologia din spatele pierderii în greutate și să înveți cum o poți aplica în rutina zilnică.
Asemenea altor aplicații prezentate în articol, ai acces la o bază de date cu alimente pentru a afla caloriile prin scanarea codului de bare sau introducerea lor manual.
Pentru a începe folosirea aplicației va trebui să răspunzi la o serie destul de lungă de întrebări care au scopul de a-ți crea un profil personalizat de exerciții și dietă, dar și pentru a știi ce factori te motivează pentru a te ajuta să atingi greutatea ideală până la o anumită dată recomandată de aplicație în funcție de răspunsurile tale.
La bază aplicația este foarte utilă, dar poate fi folosită doar în schimbul unei sume de bani, cel mai ieftin plan fiind 0,50 de dolari în momentul în care scriu articolul, dar prețul real este mai mare.
Luând în calcul tot ce oferă și review-urile pozitive pe care le are, nu spun că aplicația nu ar merita, dar cel mai bine ar fi să testezi celelalte aplicații gratuite pentru slăbit despre care vorbesc în articol înainte de a lua o decizie.
Lose It
Prin intermediul aplicației Lose It îți poți crea un plan de slăbire personalizat pentru a te asigura că ești pe drumul cel bun. Există și o funcție denumită Snap it prin intermediul căreia poți afla caloriile unui aliment doar făcându-i o poză. Mi se pare destul de utilă atunci când ești în magazin și vrei informații rapide.
Aceasta se poate conecta și cu aplicația RunKeeper despre care vorbim mai jos în articol. De asemenea, poate fi accesată și de pe desktop pentru a-ți verifica progresul și pe calculator.
Ce mi s-a mai părut interesant este că te poți conecta cu alți utilizatori, ca într-o platformă socială, pentru a vă motiva reciproc.
Aplicații de slăbit nișate
7 Minute Workout
Spui tot timpul că nu ai timp de sport? Ei bine, 7-Minutes Workout este aplicația care pare că a venit ca răspuns pentru această scuză.
Așa cum o spune și numele, ai nevoie de doar 7 minute pentru a termina un antrenament sugerat de aplicație. Astfel, dacă folosești 7 minute aplicația zilnic vei avea parte de exerciții care te vor ajuta să lucrezi mai multe grupe de mușchi, fiecare exercițiu având câte 30 de secunde.
În exemplul de mai jos poți vedea exact cum funcționează aplicația.
În primul screenshot ai ecranul de pornire de unde poți alege tipul de antrenament pe care vrei să-l faci. Spre exemplu eu am ales un program de 30 de zile de antrenament și am selectat nivelul mediu 1. Prin urmare am ajuns la cel de-al treilea screenshot unde îmi spune ce exerciții trebuie să fac în prima zi.
Lose Belly Fat
Desigur, există aplicații nișate precum Lose Belly Fat care este creată pentru a te ajuta să reduci grăsimea abdominală prin exerciții specifice exemplificate prin clipuri video în interiorul aplicației.
RunKeeper
O altă aplicație de acest gen este RunKeeper. Aceasta utilizează GPS-ul telefonului mobil pentru a oferi date despre sesiunile de alergare precum distanță, viteză, calorii consumate, etc. Deși este populară în rândul alergătorilor și dacă nu vrei să faci alte tipuri de antrenamente sau să îți numeri caloriile nu ai nevoie de altceva, RunKeeper rămâne o aplicație nișată pentru alergători (amatori sau profesioniști).
Mențiune – Pact
Inițiam am vrut să includ și Pact: Earn Cash for Exercising în articol, dar am citit review-urile din Magazin Play și am fost convins să nici nu încerc aplicația. Dacă ai experiență cu ea, te invit să lași un comentariu.
Așadar, mai sus ai o serie de aplicații pentru slăbit care cu siguranță te pot ajuta să ajungi la greutatea ideală, indiferent de motivul pentru care vrei să slăbești. Dacă știi vreun prieten care caută astfel de aplicații îi poți trimite și lui articolul, în felul acesta mă ajuți să dezvolt site-ul și să creez mai mult conținut asemenea celui de mai sus.