Din acest articol vei afla ce înseamnă LAN, care este diferența dintre LAN și WAN/WLAN, dar și la ce este utilă această rețea locală.
LAN este prescurtarea, în engleză, pentru Local Area Network care se referă la o rețea de tip locală. Aceasta este mult mai mică decât un WAN (Wide Area Network) și acoperă o zonă mică precum un apartament, o clădire de birouri sau un campus universitar.
Altfel spus, conectarea a două sau mai multe device-uri între ele pentru a realiza transfer de informații se numește LAN (rețea locală).
Rețeaua locală poate fi folosită și pentru a crea intranetul din cadrul unei clădiri pentru a le permite angajaților să distribuie documente mai ușor.
De asemenea, din această rețea pot face parte și imprimantele firmei. Prin urmare, toate calculatoarele din clădire pot fi conectate între ele și la cele câteva imprimante pentru a nu fi nevoie achiziționarea uneia pentru fiecare angajat.
Principalul avantaj al rețelelor locale este acela că au întârzieri foarte mici de ordinul microsecundelor și șansele să apară erori sunt la fel de mici. De asemenea, rețelele locale pot lucra cu viteze de câteva sute de megabiți/secundă și sunt mult mai sigure dacă nu sunt conectate cu exteriorul.
LAN este o rețea de tip locală în timp ce WAN este o rețea extinsă de calculatoare. Prin urmare, WAN-urile sunt folosite pentru conectarea mai multor LAN-uri.
La fel ca LAN-ul și WLAN-ul este o rețea locală de calculatoare, singura diferență fiind faptul că în cazul WLAN este vorba de o rețea Wireless.
LAN-ul este format din sistemele de calcul care se interconectează cu ajutorul adaptoarelor sau ale plăcilor de rețea. În cazul în care vrei să conectezi mai multe sisteme de calcul ai nevoi de hub-uri sau switch-uri. De asemenea, ai nevoie și de software pentru administrarea releței.