În următoarele câteva minute vorbim despre ce înseamnă ethernet și de ce tot vedem acest cuvânt în specificațiile routerelor.
Înainte de a începe vreau să menționez faptul că deși sunt apropiate ca scriere și pronunție, cuvintele ethernet și internet nu trebuie confundate unul cu celălalt.
Ethernet se referă la o familie de protocoale de rețele de calculatoare care are ca preocupare transmiterea de date. Această tehnologie este utilizată în implementarea rețelelor de tip LAN și funcționează prin cabluri coaxiale, torsadate și de fibră optică.
Cablurile coaxiale sunt folosite în rețelele Ethernet, cablurile torsadate sunt folosite pentru conectarea sistemelor individuale la rețea, iar cele de fibră optică pentru structura internă a rețelei.
Prima rețea Ethernet a apărut în anul 1973 și a fost proiectată și testată de către Robert Metcalfe în cadrul Centrului de Cercetări de la Palo Alto al Xerox PARC. Astfel, metodele de conectare prin cablu dezvoltate de el au devenit standarde în ceea ce privește comunicația prin cablu.
La început, pentru a implementa toate componentele Ethernet pe un calculator a fost nevoie de o placă specială căreia i se spune placă de rețea. Deși ea mai există și astăzi, majoritatea calculatoarelor și laptopurilor au implementat sistemul Ethernet direct pe placa de bază.
Standardul Ethernet a fost stabilit în anul 1983 de către IEEE (Institute of Electrical and Electronic Engineers) ca fiind 802.3, numele provenind după numele grupului care l-a dezvoltat.
De-a lungul timpului, standardul Ethernet s-a dezvoltat și a ajuns să fie din ce în ce mai performant. Spre exemplu Ethernet (802.11) are viteze de 10Mbps, Fast Ethernet (IEEE 802.3u) de 100Mbps, Gigabit Ethernet (IEEE 802.3-2008) de 100 Mbps și 10 Gigabit Ethernet (IEEE 802.3a) de 10 Gbps. Aceste viteze fiind influențate, pentru utilizatorul final, și de tipul de cablu care se folosește între router și calculator/laptop.
Așadar acum știi ce înseamnă ethernet și te invit să citești pe site și alte articole interesante despre tehnologie.