Odată cu evoluția tehnologiei și apariția ceasurilor digitale, a apărut din ce în ce mai des întrebarea ce înseamnă AM și PM. Este ușor de ținut minte că aceste două prescurtări se referă la încadrarea într-o parte a zilei a orei de pe ceas, dar mai greu de amintit care este care.
Prescurtările AM și PM vin din limba latină și în cele ce urmează îți voi spune ce înseamnă fiecare în parte și cum se citește ora pe ceas corect.
AM și PM se folosesc atunci când ceasul are formatul de 12 ore deoarece fiecare oră se repetă pe parcursul celor 24 de ore în zi. În cazul formatului de 24 de ore este clar că 12:00 înseamnă prânzul și că 00:00 este mijlocul nopții, dar în cazul formatului de 12 ore vom avea 12:00 în ambele cazuri, singura diferență fiind AM/PM.
AM înseamnă ante meridiem, adică înainte de prânz (dimineață). Așadar, de la 12 seara, la 12 ziua, se folosește AM.
PM înseamnă post meridiem, adică după prânz (după amiază). Așadar, de la 12 ziua, la 12 seara, se folosește PM.
Cine a inventat AM și PM
Deși nu există surse sigure care să stabilească acest lucru, se pare că formatul de 12 ore al ceasului ar fi fost inventat în Egiptul Antic atunci când egiptenii foloseau, pe timpul zilei, lumina soarelui pentru a stabili ora, iar noaptea un ceas bazat pe apă.
Interesant este faptul că și ceasurile mecanice puteau folosi la început formatul de 24 de ore, dar cel mai probabil faptul că un format de 12 ore este mai ușor de făcut și costă mai puțin și-a spus cuvântul și majoritatea ceasurilor mecanice folosesc acest format în ziua de astăzi.
12 PM se referă la post meridiem, prin urmare, este ora 12:00 ziua.
Notarea orelor cu PM începe de cu ora 12:00, în mijlocul zilei, până la 12:00 la miezul nopții când începe să se folosească AM.
În Europa se folosesc ambele formate, atât cel de 12 ore, cât și cel de 24 de ore, dar se pare că cel de 24 de ore este predominant. Cu toate acestea, țări precum US, UK, Canada și Australia par să prefere formatul de 12 ore.
Dacă tot nu îți este clar ce înseamnă AM și PM, poți încerca să te gândești că pe timpul zilei se folosește PM, iar AM începe seara și durează până dimineața foarte târziu, la ora 12:00. Cumva poți asocia PM cu a doua parte a zilei și seara, iar AM cu noaptea și prima parte.
Așadar, acum sper că termenii AM și PM îți sunt mai clari și că te-am ajutat să reții mai ușor cum se folosesc aceștia în cazul sistemului de 12 ore pentru ceasuri.
Dacă acest articol te-a ajutat, ne poți ajuta dând un share sau trimițând-ul către un prieten care are aceeași dilemă ca și tine.