OEM este prescurtarea de la Original Equipment Manufacturer. Termenul este folosit pentru a desemna producătorul original al unui produs. Acesta este folosit cu preponderență în piața auto, dar și în cea tech.
Așadar, dacă te-ai întrebat ce înseamnă OEM, acum ai răspunsul. În continuare voi da mai multe detalii despre acest termen, atât pentru piața tech, cât și pentru cea auto și voi veni și cu câteva exemple.
Ce înseamnă OEM în piața tech
Atunci când vorbim de un produs finit, spre exemplu un iPhone, știm deja că Apple nu crează telefonul de la zero cu piese proprii. Astfel, aceștia pot cumpăra anumite componente de la alte firme. În cazul de față Apple cumpără ecrane chiar de la rivalii lor, Samsung.
Un alt exemplu poate fi Nikon care folosește senzor Sony pe multe DSLR-uri.
Atunci când vorbim de OEM, nu putem discuta în fiecare caz și despre vânzarea componentelor către persoanele fizice. De asemenea, pot exista și contracte de exclusivitate între branduri. Astfel, un brand poate fi OEM doar pentru alt brand, nu pentru mai multe.
Cu toate astea există și excepții de la regulă. Spre exemplu, mai multe modele de laptopuri de la branduri diferite folosesc componente Intel, dar și tu, ca persoană fizică, poți achiziționa componente de la Intel direct. Astfel, Intel este și OEM, dar și vânzător către persoane fizice.
Principalul motiv pentru care piața funcționează așa este că, pentru branduri, ar fi mai scump să construiască propria fabrică pentru a fabrica anumite componente/piese. Așadar aleg varianta de a cumpăra aceste componente de la alți producători pentru simplul fapt că este mai ieftin, dar și din cauza că pot să nu dețină anumite patente pentru producerea pieselor într-o fabrică proprie.
În general, licențele de software OEM sunt legate de computerul pe care au fost instalate inițial și nu pot fi transferate pe un alt dispozitiv. Acest lucru poate varia însă în funcție de termenii și condițiile specifici ale licenței.
Ce înseamnă OEM în piața auto
Piața auto este puțin mai complicată deoarece aici întâlnim trei termeni foarte importanți: OEM, AM și OE.
OE se referă la Original Equipment și este piesa originală folosită de către producător. Și aceasta poate fi fabricată de alt furnizor și doar montată în fabrica brandului. În acest caz, producătorul, crează piesa exclusiv pentru brandul și modelul mașinii respective.
AM se traduce prin After Market și se referă la piesele auto care nu poartă marca producătorului auto. Contrar miturilor despre aceste piese, și ele sunt de calitate deoarece există anumite organizații internaționale care le omologhează și se asigură că respectă normele de siguranță.
Piesele AM nu sunt asamblate pe mașini în procesul inițial de producție, dar pot fi vândute, atât de comercianți independenți, cât și de reprezentanțele auto.
OEM este denumirea dată pentru piesele produse de către un producător care le ștanțează cu logoul său.
Așadar, dacă o companie produce bujii pentru Dacia în regim OE, Dacia le va monta pe mașinile sale în uzină. Aceeași companie poate vinde bujiile în regim OEM către alți distribuitori, iar acești distribuitori pot chiar cumpăra dreptul de producție și astfel, bujiile, ajung să fie produse în regim AM.
Calitatea pieselor, dacă sunt originale, este foarte asemănătoare fie că sunt OE, OEM sau AM.
Da, este perfect legal să cumpărați produse OEM, cu toate acestea, principalul dezavantaj este că uneori suportul pentru produs poate fi limitat sau inexistent.