În următoarele minute îți voi explica ce este metaverse și de unde a apărut acest termen, dar și cum poate schimba realitatea așa cum o știm acum.
Termenul de metaverse a apărut pentru prima dată în anii 1992, în romanul distopian Snow Crash scris de Neal Stephenson când s-a vorbit prima dată despre metaverse portretizând lumea virtuală în care personajul principal își trăia viața. Așadar, nu departe de definiția pe care i-o putem da acum.
Termenul de metavers a devenit popular odată cu decizia luată de Mark Zuckerberg de a schimba numele companiei din spatele Facebook, Instagram, Whatsapp, Oculus și altor proiecte din Facebook în Meta. De reținut faptul că Facebook, rețeaua socială, nu și-a schimbat numele.
Metaversul se referă la o lume virtuală în care utilizatorii își pot construi o a doua viață sau extinde viața din offline și pot trăi experiențe interactive fără a fi nevoie de prezența lor fizică într-un spațiu. Această prezență este facilitată de diferite tehnologii precum realitatea virtuală.
Dacă acum folosim telefoanele și calculatoarele pentru a ne juca și a interacționa cu ceilalți din confortul caselor noastre, metaversul aduce posibilitatea de a ne conecta cu aceștia folosind ochelari sau căști VR. Astfel experiența din lume virtuală va fi mult mai aproape de realitate.
Deși încă suntem în stadiul de concept în ceea ce privește metaversul și va fi nevoie de cel puțin 5-10 ani pentru a vedea niște rezultate clare, Facebook deja testează concepte precum Workplace și Horizons care îți permit să folosești un avatar virtual pentru a merge la job și a socializa cu ceilalți.

Așadar, acest univers virtual ne va permite să participăm la ședințe în spații virtuale care pot copia 1:1 birourile și spațiile clasice de muncă astfel încât să fim alături de colegi, chiar dacă fiecare se va conecta la un server din confortul casei cu ajutorul ochelarilor VR.
De asemenea, în aceste universuri virtuale pot fi create spații care să mimeze realitatea până în punctul în care te poți trezi dimineața ca să-ți scoți animalul de companie virtual în parc și să nu mai poți face diferența dintre ce este real și ce nu.
Desigur că va dura mult timp până ca aceste tehnologii să fie atât de avansate, dar la un moment dat vor de veni realitate și probabil nici nu va mai fi nevoie de căști sau ochelari VR pentru a intra într-un astfel de univers.
Dacă ar fi să ne facem o idee despre cum ar arăta realitatea aceasta virtuală îți recomand să vezi Free Guy și Ready Player One, două filme care surprind esența unui univers precum Metaverse.
Facebook, acum Meta, nu este singura companie care lucrează la crearea unui univers virtual, ci alte companii precum Epic Games, Unity, VRChat și Nvidia lucrează la astfel de spații virtuale în care oamenii să-și poată crea propriile avatare și să se conecteze unii cu alții.
Ar mai fi de spus că metaversul este un concept mult mai complex decât realitatea virtuală și necesită mult mai multe resurse de tip hardware, dar și o conexiune rapidă și stabilă la internet pe care tehnologia 5G o face să devină realitate.
Pericolele Metaverse
Asemenea pericolelor pe care le prezintă internetul despre care am scris aici, Metaverse ridică și el semne de întrebare și cel mai mare este dacă ne face rău sau nu prezența într-o lume virtuală.
Ideea în sine de a petrece timp într-o lume virtuală sună frumos și promite multe, dar ca orice lucru folosit în exces poate duce la probleme mult mai grave pentru oameni precum lipsa de interacțiune reală și înlocuirea timpului petrecut în parcuri sau în natură cu timpul petrecut în interiorul universului virtual.
De asemenea, în opinia mea, universul virtual nu va fi unul utopic unde toată lumea este egală și toți suntem fericiți deoarece multe jocuri ne-au învățat că nimic nu este gratis, chiar dacă jocul în sine este gratuit.
În cazul jocurilor populare, există numeroase avantaje competitive pentru cei care au PC-uri și periferice performante, iar din punct de vedere vizual, cei care au skin-uri (obținute adesea în schimbul banilor reali) sunt văzuți mai bine de către ceilalți.
Așadar, ideea de Metaverse în sine este una frumoasă, dar trebuie să conștientizăm faptul că regulile societății se vor aplica și acolo.
Metaverse – concluzii
Metaverse este cu siguranță un pas important în evoluția tehnologiei și poate aduce numeroase avantaje. Cu toate acestea, trebuie folosit în scopul de entertainment sau ca un mijloc de a ne face munca mai ușoară, nu ca o evadare din realitate.
Chiar dacă realitatea nu este perfectă, apropierea de natură și interacțiunea din offline ne definesc ca oameni și, din punctul meu de vedere, nu vor putea fi înlocuite de vrei tehnologie virtuală. Așadar, ideal ar fi să nu punem o barieră tehnologică între noi și natură și să ne bucurăm de viață cu bune și cu rele.