Atunci când poți plăti printr-un singur click putem spune că economisești timp, dar cât de sigur este să lași Google Chrome să țină salvate datele cardului?
Internetul este plin de site-uri de phishing, chiar și copii 1:1 a site-urilor populare din fiecare țară și simplul fapt că trebuie să te duci să-ți cauți portofelul sau telefonul pentru a introduce datele cardului la fiecare comandă te poate ajuta să realizezi că, de fapt, nu ești pe un site sigur.
De asemenea, există întotdeauna riscul ca cineva să obțină acces la datele pe care le-ai salvat în Chrome prin diferite metode. Tocmai din acest motiv trebuie să ai autentificarea în 2 pași activată peste tot și ar fi ideal să scoți cardul de la metode de plată salvate.
Cum poți scoate cardul de la metode de plată salvate
În doar câteva click-uri, cardul poți opri Chrome din a salva cardurile pe care le adaugi ca metode de plată.
Pasul unu este să mergi la setări în colțul din dreapta sus pe meniul format din 3 puncte așezate unul sub altul ➤ apeși pe Settings ➤ în noua fereastra te duci pe secțiunea din stânga numită Autofill ➤ selectezi Payment Methods ➤ debifezi cele două căsuțe pe care le poți vedea în poza de mai jos la pasul 3.

În cazul în care ai apucat deja să salvezi cardul, pentru a-l șterge trebuie să te uiți pe aceeași pagină unde ai debifat cele două căsuțe la metode de plată salvate sau payment methods în engleză. De acolo vei putea apăsa în dreptul fiecărui card salvat pe un meniu format din 3 puncte aliniate unul sub altul și să le ștergi.
Oprește salvarea cardurilor pe Android
În cazul în care folosești și pe Android browserul setările ar trebui să se sincronizeze dacă ești logat la același cont, dar nu strică să verifici situația de acolo.
Pașii către setare sunt: intră pe meniul din dreapta sus ➤ apasă pe setări ➤ metode de plată (payment methods) ➤ debifează salvarea cardului.
Pașii sunt explicați și în pozele de mai jos.

Deși riscul de securitate este destul de scăzut dacă ești atent pe ce site-uri intri, mai bine mergi pe principiul better safe than sorry.
Spre exemplu, eu nu las cardul principal salvat nici în Revolut. De acolo îl șterg de fiecare dată după ce fac top up, iar în general atunci când trebuie să bag datele cardului pe internet mă folosesc de un card de unică folosință de la Revolut pentru site-uri noi și de cel principal Revolut pentru site-uri cu autoritate și vechime.