Ești aici: Calculatorescu » Telefoane » OPPO Reno3 Pro 5G | păreri și preț

OPPO Reno3 Pro 5G | păreri și preț

- publicat pe

Luna aceasta am avut la teste OPPO Reno3 Pro 5G și am revenit cu un articol de tip review în care povestim despre impresia pe care mi-a lăsat-o telefonul, câteva păreri despre și prețul său din acest moment.

Telefonul a fost testat în cadrul Orange Smartphone Tester, program prin care și tu poți primi telefoane în teste. Cât despre disponibilitate și preț actual, vezi aici detalii.

OPPO Reno3 Pro 5G | păreri și preț

OPPO Reno3 Pro 5G păreri

OPPO Reno3 Pro 5G este un telefon pe care ți-l poți permite dacă faci ceva economii, suma de 3400 RON fiind una normală pentru un telefon mid spre top range, mai ales că are și 5G. Desigur, dacă prețul era mai accesibil, decizia de cumpărare era una mult mai ușoară pentru cei care vor un telefon performant fără să cheltuie o avere pe el. În cazul acesta, nici eu nu știu dacă aș alege OPPO sau aș merge totuși pe un brand cu o vechime mai mare în România.

- Advertisement -

În opinia mea, merită cumpărat dacă vrei să încerci brandul OPPO și cu siguranță nu vei fi dezamăgit dacă alegi să-l folosești ca telefon de zi cu zi.

Design

Deși ca specificații este un telefon care se apropie mai mult de gama mid-range, ca design cu siguranță vorbim de gama premium. Singurul minus pe care l-am găsit telefonului și pe care îl tot găsesc la telefoanele testate este camera foto ieșită în relief.

Cu toate astea, din punct de vedere tehnic, camerele nu pot fi făcute la nivel cu telefonul atâta timp cât telefonul trebuie să fie cât mai subțire așa că vorbim de un compromis pe care trebuie să-l acceptăm și avem întotdeauna soluția husei de protecție care va nivela spatele telefonului.

Design oppo reno 3 5g

Display

Cu un screen-to-body ratio de aproape 90%, display-ul ocupă o mare parte din ecran, dar permite în același timp și punerea unei huse pe telefon. Ca performanță, rata de refresh de 90Hz și 1080×2400 px sunt suficiente pentru activitățile zilnice.

Baterie

Cu un acumulator de 4025mAh, Oppo Reno3 Pro reușește să îndeplinească sarcinile zilnice fără probleme. În cele 3 săptămâni de testare nu a fost vreo zi în care să fi ajuns acasă fără baterie. În general l-am folosit pentru navigare pe internet, Waze, mailuri, Clash Royale și alte câteva jocuri.

Desigur, în cazul în care folosești telefonul foarte mult în timpul zilei cu netul întotdeauna pornit, filmări, poze și luminozitate a ecranului ridicată, vei avea nevoie și de o baterie externă ca nu se descarcă de tot până seara.

Software

Telefonul își face update la Android 10 și vine cu o versiune de Android destul de curată, având puține aplicații preinstalate. Are o zonă pentru jocuri unde poți stoca aplicațiile de tip games și o altă aplicație destul de interesantă numită OPPO Relax unde poți găsi idei de relaxare.

Camera foto

Atunci când ai o cameră foto de 48 MP cu f/1.7 nu prea ai cum să da greș. Îi mai adaugi alte două camere, una ultra wide și alta telephoto și ai un telefon perfect pentru vacanțe. Altfel spus, poți lăsa aparatul foto acasă și poți face poze liniștit cu telefonul.

- Advertisement -

Ceea ce am observat la fotografiile făcute cu OPPO Reno3 Pro este faptul că sunt mult mai saturate și au un contrast mai ridicat. Două lucruri care nu mă deranjează atunci când vine vorba de fotografii de vacanță cu peisaje, dar dacă subiectul pozei este o altă persoană s-ar putea să deranjeze puțin.

Audio

Lipsa mufei jack își face și de această dată simțită prezența, dar pe măsură ce sunt lansate tot mai multe telefoane fără ea, încep să mă obișnuiesc cu modul de a conecta căștile la telefon prin USB-C.

Avem parte de un difuzor stereo capabil să redea foarte bine sunetul, fie că asculți muzică sau alt tip de conținut audio. Așa că, atunci când vine vorba de audio, nu am ce să reproșez telefonului.

OPPO Reno3 Pro 5G preț | merită sau nu?

Prețul de aproximativ 3400 RON nu este așa de mare ținând cont de ceea ce oferă telefonul, dar în urma acestui review nu pot spune dacă l-aș cumpăra sau nu. Pe deoparte mi se pare un telefon fain care merită testat mai mult, dar pe de altă parte, financiar vorbind, nu văd încă vreun motiv pentru care să înlocuiesc Note 9 pe care îl folosesc în acest moment.

OPPO Reno3 Pro 5G specificații

Dimensiuni159.4 x 72.4 x 7.7 mm (6.28 x 2.85 x 0.30 in)
Greutate171 g (6.03 oz)
DisplayAMOLED capacitive touchscreen, 16M colors
6.5 inches, 103.5 cm2 (~89.7% screen-to-body ratio)
Rezolutie1080 x 2400 pixels, 20:9 ratio (~402 ppi density)
Rata de refresh90Hz refresh rate
ProcesorQualcomm SDM765 Snapdragon 765G (7 nm)
Octa-core (1×2.4 GHz Kryo 475 Prime & 1×2.2 GHz Kryo 475 Gold & 6×1.8 GHz Kryo 475 Silver)
Cameră principală
48 MP, f/1.7, 26mm (wide), 1/2.0″, 0.8µm, PDAF, OIS
13 MP, f/2.4, 53mm (telephoto), 1/3.4″, 1.0µm, PDAF, 2x optical zoom
8 MP, f/2.2, 13mm (ultrawide), 1/3.2″, 1.4µm
2 MP B/W, f/2.4, 1/5.0″, 1.75µm
Cameră frontală32 MP, f/2.4, 26mm (wide), 1/2.8″, 0.8µm
BaterieLi-Po 4025 mAh battery

Unboxing video OPPO Reno3 Pro 5G

- Advertisement -
Marius Călin
Marius Călin
Îmi place să testez cele mai noi gadget-uri și vreau să aduc informații relevante prin fiecare articol scris, fie el de tip review, informațional sau tutorial. În timpul liber merg la concerte, filme, mă uit la seriale sau fac fotografii pe care uneori le postez și pe Instagram.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

S-ar putea să te intereseze:

1,018UrmăritoriÎmi place
1,304UrmăritoriVezi cont
66AbonațiABONEAZĂ-TE
Susține blogul prin afiliere
Articole recente
Ads
Cuprins

Aproape ai terminat de citit, îmi poți da un like pe Facebook?

Dacă vrei, te poți înscrie și la newsletter

*fără spam și îți voi trimite doar informații care cred că te interesează


No, thanks!

close button