Ești aici: Calculatorescu » Aplicații android » Ce este Threads, alternativa Twitter

Ce este Threads, alternativa Twitter

În acest articol vom vorbi despre ce este Threads, cum concurează această aplicație cu Twitter, dar și cum îți poți face cont folosind ID-ul de Instagram.

Ce este Threads

Threads este o aplicație lansată de Meta ca o alternativă pentru Twitter. Platforma se bazează în mare parte pe text, dar suportă și încărcarea de imagini și de clipuri video. Mesajele publicate pe Threads pot avea cel mult 500 de caractere și permit diferite acțiuni precum like, reply, repostare, citare și share.

De asemenea, datorită faptului că Threads este folosit cu username-ul de pe Instagram, distribuirea postărilor pe Instagram Story este foarte ușor de folosit.

- Advertisement -
interfata threads
Interfața aplicației Threads.

Cum îți faci cont pe Threads

Deși nu poți downloada Threads direct din Magazin Play, există soluții.

Eu am luat aplicația pe apkmirror.com și mi-am făcut deja cont unde am început să interacționez cu alți creatori de conținut din România. Așadar, dacă vrei să te alături platformei, pe mine mă găsești pe https://www.threads.net/@c.mariuscalin.

Crearea unui cont pe Threads este diferită față de alte platforme deoarece, așa cum menționam mai sus, aceasta este strâns legată de Instagram și după instalare vei fi pus să selectezi contul de Insta pe care vrei să-l folosești, iar autentificarea se va face cu o permisiune pe care trebuie să o dai din aplicația Instagram.

Partea bună este că utilizatorii pot păstra același nume de utilizatori și ulterior vor folosi aceeași parolă pentru a se autentifica, dar cu toate astea există și minusuri printre care acela că nu mai poți șterge permanent contul de Threads, ci doar să-l dezactivezi pe o perioadă nedeterminată (ștergerea lui afectând și contul de Instagram).

Unde este disponibil Threads?

Threads este disponibil în 100 de țări și în peste 30 de limbi, prin iOS și Android. (conform declarațiilor Meta)

Pot face cont de Threads fără Instagram?

Nu, din datele pe care le avem de la Meta, crearea contului de Threads este posibil exclusiv prin folosirea unui cont de Instagram care va rămâne permanent legat de Threads.

Să fie oare Threads sfârșitul pentru Twitter?

Nu e nici un secret că Twitter a început să piardă din popularitate odată ce a fost preluat de Elon Musk și utilizatorii abia așteptau o platformă concurentă unde să migreze. Răspunsul se pare că a venit rapid din partea Meta cu lansarea Threads și ce vedem astăzi este efectul unui management defectuos de partea Twitter care a împins milioane de utilizatori spre concurență.

Cu toate acestea, nu putem vorbi chiar despre sfârșitul unei platforme fiindcă orice serviciu va avea fanii lui, iar Twitter este prea mare ca să se prăbușească peste noapte. Desigur că numărul de utilizatori ai Twitter vor scădea și odată cu ei și profiturile companiei. Altfel că rămâne de văzut care va fi răspunsul lui Elon Musk în ceea ce privește lansarea acestei noi aplicații concurente.

- Advertisement -

Ținând cont de faptul că niciodată nu am încercat să folosesc Twitter la adevărata lui valoare de acum câțiva ani sunt bucuros să încerc această nouă aplicație și te încurajez și pe tine să încerci Threads. Nu uita că pe mine mă găsești la adresa https://www.threads.net/@c.mariuscalin unde putem discuta despre diverse subiecte cu accent pe tehnologie.

- Advertisement -
Marius Călin
Marius Călin
Îmi place să testez cele mai noi gadget-uri și vreau să aduc informații relevante prin fiecare articol scris, fie el de tip review, informațional sau tutorial. În timpul liber merg la concerte, filme, mă uit la seriale sau fac fotografii pe care uneori le postez și pe Instagram.
Un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole de pe site care s-ar putea să te intereseze:
1,061UrmăritoriÎmi place
1,261UrmăritoriVezi cont
67AbonațiABONEAZĂ-TE
Susține blogul prin afiliere
Articole recente
Parteneri
Ads
Cuprins

Aproape ai terminat de citit, îmi poți da un like pe Facebook?

Dacă vrei, te poți înscrie și la newsletter

*fără spam și îți voi trimite doar informații care cred că te interesează


No, thanks!